Disciplina de Chimie Farmaceutică

Data ultimei actualizări : 06.02.2019 | Tipăreşte pagina

Contactează-ne

Adresa : P-ta Eftimie Murgu Nr. 2, 300041, Timisoara
Telefon : 0256/ 494604
E-mail : codrutasoica@umft.ro

 

Disciplina de Chimie Farmaceutică este o disciplină de specialitate obligatorie din cadrul Facultăţii de Farmacie, încadrată în planul de învăţământ odată cu înfiinţarea facultăţii, care funcţionează în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Timişoara, din anul 1991. Începuturile acestei discipline se datorează activităţii susţinute a d-nei Prof. dr. Georgeta Lupuţiu care a coordonat intreaga activitate didactică şi de cercetare.

Chimia Farmaceutică are drept obiectiv proiectarea si obţinerea de noi structuri chimice cu potential efect farmacologic, precum şi studiul substanţelor medicamentoase utilizate în terapie, sub aspectul metodelor de obţinere,  proprietăţilor fizico-chimice, proprietăţilor farmacologice şi al relaţiilor structură chimică – activitate biologică. Conform definiţiei comisiei IUPAC, Chimia  medicamentului se ocupă cu descoperirea, dezvoltarea, identificarea şi interpretarea modului de acţiune la nivel molecular a compuşilor biologic activi. Obiectivul este fixat pe substanţa medicamentoasă, dar interesul acestei discipline se extinde şi asupra studiului, identificării şi sintezei produşilor metabolici a farmaconilor şi a compuşilor înrudiţi. Chimia Farmaceutică este o ştiintă interdisciplinară, care acoperă un domeniu destul de vast, situat la graniţa dintre chimia organică şi stiinte ca farmacologia, biochimia, imunologia, toxicologia, pe de o parte şi discipline bazate pe chimie cum sunt chimia fizică, cristalografia, spectroscopia, pe de altă parte.

Disciplina cuprinde patru semestre de învăţământ, pe parcursul anilor III şi IV de studiu. Activitatea didactică, atât cursurile cât şi lucrările practice, se desfăşoară în limbile română şi franceză, în cadrul Facultăţii de Farmacie funcţionând şi secţia cu predare în limba franceză. Disciplina Chimie Farmaceutica coordoneaza si unele module de studii din cadrul programului de masterat “Medicamente de tip OTC, suplimente alimentare, cosmetice”. 

Aceste consideraţii susţin faptul recunoscut că disciplina de Chimie Farmaceutică ocupă un loc important în pregătirea profesională a viitorului farmacist, ea având la bază toate noţiunile primite de la disciplinele fundamentale pentru o abordare exhaustivă a substanţei medicamentoase.

Activitatea de cercetare a membrilor disciplinei se axează pe optimizarea proprietăţilor farmacologice a substanţelor active (diuretice, chimioterapice antimicrobiene şi anticanceroase,) prin complexare cu diverse molecule-carrier, preponderent cu ciclodextrine, urmat de studiul fizico-chimic al noilor compuşi.

Teme de cercetare

  • Sinteza şi evaluarea fizico-chimică a unor compuşi de sinteză şi semisinteză, cu activitate antimicrobiană şi anticanceroasă
  • Obţinerea şi analiza unor nanostructuri (complecsi cu ciclodextrine, lipozomi, nanoparticule metalice) cu substanţe farmacologic active, cu potenţială acţiune antitumorală.
  • Analiza fizico-chimică a identităţii şi profilului farmacologic al unor substanţe biologic active

Proiecte de cercetare

  • Proiect BRIDGE, PN-III-P2-2.1-BG-2016-0354, Formulări pe bază de betulină şi nanoparticule de aur ȋn combaterea procesului de ȋmbătrănire a pielii, director prof. dr. Codruţa Şoica, membrii: conf. dr. Cristina Trandafirescu, S.l. Marius Mioc, S.l. Roxana Ghiulai
  • PII-C5-TC-2017 „Sinteza si analiza preliminara a unor noi derivaţi de 3-mercapto,1,2,4-triazol cu potenţial efect antitumoral”, director S.l. dr. Marius Mioc
  • Proiect bilateral Ro-Hu, contract 674 – 2013, Evaluarea unor formulari farmaceutice moderne obtinute prin complexarea unor triterpene pentaciclice cu derivati polizaharidici functionalizati – director prof. dr. Codruţa Şoica, membrii: ş.l. dr. Cristina Trandafirescu
  • PN II, 665/2013, Impact assessment of UV radiation and antitumor therapy on dermal fibroblasts and in experimental skin cancer – director prof. dr. Cristina Dehelean, membru prof. dr. Codruta Soica
  • Bilateral Ro-Franta – RO-FR 789/30.06.2014, Nanostructures with aurones, chalcones and standardized vegetal extracts: development of a new prototype of anti-inflammatory and chemopreventive agent – director prof. dr. Diana Antal, membru prof. dr. Codruta Soica
  • Bilateral RO-FR 791/30.06.2014, Obtinerea micro-cristalelor de triterpene pentaciclice si studiul modificarilor lor – director S.l. dr. Mirela Nicolov, membru prof. dr. Codruta Soica
  • PN-II- 110/2014, Advanced recovery of useful products from used catalysers wastes (REMACAT) – responsabil UMFT prof. dr. Georgeta Simumembru prof. dr. Codruta Soica
  • PN II cod 1257/2007 Study of implementation of vegetal antitumor bioproducts of triterpenic type by nanostructure formation, in skin therapies, by efficacy/toxicity analysis – director prof. dr. Cristina Dehelean , membru prof. dr. Codruţa Şoica
  • AT 173/ 2007 Elaboration of bioproducts with triterpenic compounds and cyclodextrins and their efficacy/toxicity analysis in skin pathologies – director prof. dr. Cristina Dehelean, membru prof. dr. Codruţa Şoica
  • PN II PHYTOMEDAS Proiect INOVARE, 69/2007 – director prof. dr. Cristina Dehelean, membru prof. dr. Codruţa Şoica
  • ET 35/2006 Biotechnologies for bioproducts preparation using the valorification of vegetal indicators of metals from soil – director Monica Butnariu USAMVBT, membru prof. dr. Codruţa Şoica
  • Bilateral project RO-China, 198/2009 - Antioxidant activity of chinese materia medica and its chemical composition – director prof. dr. Cristina Dehelean, membru prof. dr. Codruţa Şoica

Colaborări

  • Universitatea Szeged, Facultatea de Farmacie, Ungaria
  • Universitatea Saarland, Saarbrucken, Germania

Publicaţii reprezentative

  • Marius Mioc, Sorin Avram, Vasile Bercean, Ludovic Kurunczi, Roxana Ghiulai, Camelia Oprean, Dorina Coricovac, Cristina Dehelean, Alexandra Mioc, Mihaela Balan-Porcarasu, Calin Tatu, Codruta Soica, Design, Synthesis and Biological Activity Evaluation of S-Substituted 1H-5-Mercapto-1,2,4-Triazole Derivatives as Antiproliferative Agents in Colorectal Cancer,  Frontiers In Chemistry, 6, Article Number: 373, 2018
  • Marius Mioc, Ioana Zinuca Pavel, Roxana Ghiulai, Dorina E. Coricovac, Claudia Farcaş, Ciprian-valentin Mihali, Camelia Oprean, Vlad Serafim, Ramona A. Popovici, Cristina A. Dehelean, Michael I. Stihlman, Aristidis M. Tsatsakis, Codruţa Şoica. The Cytotoxic Effects of Betulin-Conjugated Gold Nanoparticles as Stable Formulations in Normal and Melanoma Cells. Frontiers In Pharmacology, 2018, Art. Nr.429; FI 4,4; DOI: 10.3389/fphar.2018.00429.
  • Marius Mioc, Codruta Soica, Vasile Bercean, Sorin Avram, Mihaela Balan‑Porcarasu, Dorina Coricovac, Roxana Ghiulai, Delia Muntean, Florina Andrica, Cristina Dehelean, Demetrios A. Spandidos, Aristides M. Tsatsakis, Ludovic Kurunczi. Design, synthesis and pharmaco-toxicological assessment of 5-mercapto-1,2,4-triazole derivatives with antibacterial and antiproliferative activity. International Journal of Oncology, 2017, 50(4),  1175-83; FI 3,079; DOI: 10.3892/ijo.2017.3912.
  • Camelia Oprean, Marius Mioc, Erzsébet Csányi, Rita Ambrus, Florina Bojin, Calin Tatu, Mirabela Cristea, Alexandra Ivan, Corina Danciu, Cristina Dehelean, Virgil Paunescu, Codruta Soica. Improvement of ursolic and oleanolic acids’ antitumor activity by complexation with hydrophilic cyclodextrins. Biomedicine & Pharmacotherapy, 2016, 83: 1095-110; FI 2,759; DOI: 10.1016/j.biopha.2016.08.030.
  • Stefana Avram, Roxana Ghiulai, Ioana Zinuca Pavel, Marius Mioc, Roxana Babuta, Mirela Voicu, Dorina Coricovac, Corina Danciu, Cristina Dehelean, Codruta Soica. Phytocompounds targeting cancer angiogenesis using the chorioallantoic membrane assay. INTECH, Phytochemistry - Natural Products and Cancer. 2017. ISBN 978-953-51-5277-4.
  • Codruta Soica, Iulia Pinzaru, Cristina Trandafirescu, Florina Andrica, Corina Danciu, Marius Mioc, Dorina Coricovac1, Cassian Sitaru, Cristina Dehelean. Silver-, gold-, and iron-based metallic nanoparticles: Biomedical applications as theranostic agents for cancer. ELSEVIER, Design of Nanostructures for Theranostics Applications. 2018. ISBN: 978-0-12-813669-0
  • Codruta Soica, Adriana Fuliaş, Gabriela Vlase, Cristina Dehelean, Titus Vlase, Ionuţ Ledeţi, Synthesis and thermal behavior of new ambazone complexes with some transitional cations, J Ther Anal Cal, 2014, 118(2): 1305-1311
  • Soica, C.; Danciu, C.; Savoiu-Balint, G.; Borcan, F.; Ambrus, R.; Zupko, I.; Bojin, F.; Coricovac, D.; Ciurlea, S.; Avram, S.; Dehelean, C.A.; Olariu, T.; Matusz, P. Betulinic Acid in Complex with a Gamma-Cyclodextrin Derivative Decreases Proliferation and in Vivo Tumor Development of Non-Metastatic and Metastatic B164A5 Cells. Int. J. Mol. Sci. 2014, 15, 8235-8255.
  • Codruţa Şoica, Camelia Oprean, Florin Borcan, Corina Danciu, Cristina Trandafirescu, Dorina Coricovac, Zorin Crăiniceanu, Cristina Dehelean, Melania Munteanu, The synergistic biologic activity of oleanolic and ursolic acids in complex with hydroxypropyl-γ-cyclodextrin, Molecules 2014, 19, 4924-4940
  • Codruţa ŞoicaCristina Trandafirescu, Corina Danciu, Danina Muntean, Cristina Dehelean, Georgeta Simu - New Improved Drug Delivery Technologies for Pentacyclic Triterpenes: A Review, Protein Pept Lett, 2014, vol. 21, nr. 11, 1137-1145
  • Cristina Trandafirescu, Árpád Gyéresi, Zoltán Szabadai, Mihály Kata, Zoltán Aigner – Solid-state characterization of bifonazole – beta-cyclodextrin binary systems. Note I, Farmacia, vol. 62, nr. 3, 2014, 521-531
  • Cristina Trandafirescu, Gyéresi Á., Szabadai Z., Pătruţescu C., Kata M., Aigner Z., - Solid-state characterization of bifonazole – random methyl-beta-cyclodextrin binaez szstems, Farmacia, vol. 61, nr. 3, p. 609-616, 2013
  • Codruta ŞoicaCristina DeheleanCorina DanciuHai Ming WangGerhard WenzRita AmbrusFlorina Bojin and Mariana AnghelBetulin Complex in γ-Cyclodextrin Derivatives: Properties and Antineoplasic Activities in In Vitro and In Vivo Tumor ModelsInt. J. Mol. Sci. 2012, 13(11), 14992-15011
  • H. M. Wang, C. Soica, G. Wenz, A comparison investigation on the solubilization of betulin and betulinic acid in cyclodextrin derivatives, Nat Prod Comm, 2012, 7(3): 289-291.
  • Şoica C, Peev C, Dehelean C, Aluas M, Zupko I, Kasa Peter, Alexa E, Physico-chemical comparison study of betulinic acid, betulin and birch bark extract and in vitro investigation of their cytotoxic effects towards skin epidermoid carcinoma (A431), breast carcinoma (MCF7) and cervix adenocarcinoma (HeLa) cell-lines, Natural Product Research, 2012, 26(10): 968-974

Cărţi elaborate de colectivul disciplinei (cursuri, lucrări practice)

  • Codruţa Şoica, Florin Borcan, Cristina Trandafirescu, Chimia şi acţiunea antisepticelor şi dezinfectantelor, Ed. Victor Babeş Timişoara, 2013
  • Codruţa Şoica, Cristina Trandafirescu, Chimie Farmaceutică: Medicaţia aparatelor şi sistemelor. Vol. I, Ed. Victor BabeşTimişoara, 2013
  • Codruţa Şoica, Chimie farmaceutică. Terapia cu antibiotice antibacteriene, Ed. Mirton, Timişoara, 2007
  • Cristina Trandafirescu, Codruţa Şoica, Cristina Pătruţescu, Florin Borcan, Chimie farmaceutică. Lucrări de laborator, Ed. Mirton, Timişoara, 2012
  • Codruţa Şoica, Cristina Trandafirescu, Cristina Pătruţescu – Chimie Farmaceutică. Lucrări practice de laborator, Ed. Mirton, Timişoara, 2008

Surse bibliografice

  • Abraham D.J., Burger’s medicinal chemistry and drug discovery, 6th ed., vol I – VI, Wiley & Sons Inc.
  • Block J.H., Beale J.M., Wilson and Gisvold'sTextbook of Organic Medicinal and Pharmaceutical Chemistry, ed. a XI-a, Ed. Lippincott Williams &Wilkins, 2004
  • Dănilă G., Medicamente moderne de sinteză, Ed. All, 1994, Bucureşti
  • Dănilă G., Chimie farmaceutică, vol. I, Ed. All, Bucureşti, 1996
  • Fischer J., C. Ganellin R.C., Analogue based drug discovery, Wiley-VCH Verlag GmbH&Co, 2006
  • Haţieganu E., Stecoza C., Chimie Terapeutică, vol. I şi vol. II, Ed. Medicală, Bucureşti, 2008
  • Jie Jack Li et al., Contemporary drug synthesis, Wiley Interscience, 2004 – pe CD
  • Johnson D., Jie Jack Li, The art of drug synthesis, Wiley & Sons, 2007 – pe CD
  • Kirkiacharian S., Guide de Chimie Pharmaceutique, Ed. Ellipses, Paris, 1996
  • Landry Y., Rival Y., Dictionnaire pharmaceutique. Pharmacologie et chimie des medicaments, Ed. Lavoisier, 2007
  • Lupuţiu Georgeta, Doina Ghiran, Medicaţia antiinfecţioasǎ. Chimioterapice cu specificitate limitatǎ, Casa de editurǎ Sarmis, Cluj-Napoca, 1995
  • Lednicer D., Strategies for organic drug synthesis and design, second ed., Wiley &Sons Inc., New Jersey, 2009
  • Lemke T., Review of organic functional groups, 4th ed., Ed. Lippincott Williams & Wilkins, 2003
  • Machin D., Michael J. Campbell, Design of studies for medical research, Wiley & Sons Ltd., 2005
  • Mukund S. Chorghade, Drug discovery and development, vol. 2, Wiley Interscience, 2007 – pe CD
  • Mureşan Ana, Mariana Palage, Chimie Terapeuticǎ. Medicamente utilizate în afecţiuni cardiovasculare, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2000
  • Mureşan Ana, Mariana Palage, Medicaţia afecţiunilor sistemului nervos central, Ed. Medicalǎ Universitarǎ Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2006
  • Oniga O., Brânduşa Tiperciuc, Antiseptice şi dezinfectante, Ed. Medicalǎ Universitarǎ Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2002
  • Oniga O., Brânduşa Tiperciuc, Antibiotice antibacteriene, Ed. Medicalǎ Universitarǎ Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2003
  • Neidle S., Cancer Drug Design and discovery, Elsevier Inc., 2008 – pe CD
  • Newton D., Chemistry of drugs, Fact on File Inc., New York, 2007
  • Rama Rao Nadendla, Principles of organic medicinal chemistry, New Age International Ltd., 2005, New Delhi – pe CD
  • Rick N.G., Drugs: from discovery to approval, Wiley-Liss, 2004 – pe CD
  • Rusu G., Gheorghe Dănilă, Medicamente chinolonice. Prezent şi viitor în chimioterapia antiinfecţioasă, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 2001
  • Tamas Barfai, Graham V. Lees, Drug discovery – from Bedside to Wall Street, Elsevier Academic Press, 2006
  • Vardanyan R.S., Hruby V.J., Synthesis of essential drugs, Elsevier Inc., 2006 – pe CD
  • Williams D.A., Lemke T.L., Foye’s principles of Medicinal Chemistry, ed. a V-a , Ed. Lippincott Williams & Wilkins, 2002
  • Ziwei Huang, Drug discovery research. New frontiers in the post-genomic era, Wiley Interscience, 2007 – pe CD
  • *** Drugs in pregnancy and the first year of life: a pharmacopoeia, BMJ Publishing Group, 2003 – pe CD

Şef de disciplină

Prof. univ. dr. farm.
Codruţa Şoica


Email : codrutasoica@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 

Membri

Prof. univ. dr. farm.
Codruţa Şoica


Email : codrutasoica@umft.ro
Vezi curriculum vitae
Conf. univ. dr. farm.
Cristina Trandafirescu


Email : trandafirescu.cristina@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 
Ş. l. dr. farm.
Roxana Ghiulai


Email : roxana.ghiulai@umft.ro
Vezi curriculum vitae
Ş. l. dr. farm.
Marius Mioc


Email : marius.mioc@umft.ro

 
Asist.univ. dr.
Roxana Racoviceanu


Email : babuta.roxana@umft.ro
Vezi curriculum vitae
 

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >