Data ultimei actualizări : 22.01.2019 | Tipăreşte pagina
Adresa : P-ta Eftimie Murgu Nr. 2, 300041, Timisoara
Telefon : 0726503896
E-mail : dragomirescu.anca@umft.ro
Disciplina Dermatofarmacie Cosmetologie a luat fiinţă odată cu începuturile Facultăţii de Farmacie din Timişoara, având drept misiune pregătirea viitorilor farmacişti şi a viitorilor asistenţi de farmacie în domeniul vast al produselor farmaceutice dermatocosmetice. Este o disciplină de studiu obligatorie, de specialitate. Activitatea didactică constă din susţindere de cursuri şi lucrări practice, în care noţiunile pornesc gradual de la histofiziologia organului cutanat, biochimia pielii, leziunile cutanate elementare, cele mai comune patologii ale pielii, ajungând în final la stabilirea sfatului farmaceutic adecvat şi competent pentru fiecare în parte. Lucrările practice au menirea să transmită studenţilor abilităţi privind prepararea unor forme farmaceutice de uz cutanat, dar şi competenţe de raţionament în consilierea specifică pentru unele dermatoze. Actualul suport de curs este reprezentat de volumul: Anca Dragomirescu - Dermatocosmetologie cu profil farmaceutic, editura Brumar 2018, iar cel mai recent suport de lucrări practice sunt cartile: Anca O. Dragomirescu, Felicia C. Andrei - Consilierea Farmaceutică în probleme de dermatofarmacie şi cosmetologie volumul 1 si 2
Licenţiaţii în Farmacie îşi pot continua studiile din acest domeniu cu un masterat de 1 an (2 semestre), organizat de disciplina noastră : Formularea şi evaluarea produsului dermatocosmetic, pentru care este pusă la dispoziţia masteranzilor titluri noi, între care volumul: Îmbătrînirea cutanată (autor Anca Dragomirescu), editura Brumar 2014 şi Dermatocosmetologie cu profil farmaceutic, editura Brumar 2018.
Membrii disciplinei sunt multiplu specializaţi pentru a pune la dispoziţia studenţilor informaţii actuale atât din domeniul disciplinei cât şi din materii conexe. Preocuparea pentru o educaţie continuă este realizată şi prin participarea la numeroase sesiuni de comunicări ştiintifice, conferinţe şi congrese, atat naţionale cât şi internaţionale iar cercetarea este publicată în prestigioase şi bine cotate reviste cu factor de impact. Pe lângă acestea, fructificarea rezultatelor diverselor studii este evidenţiată şi în lucrările de licenţă ale studenţilor sau de dizertaţie ale masteranzilor, coordonate de cadrele didactice ale disciplinei. Acestea au fost recunoscute ca făcând parte din topul national al profesioniştilor prin acordarea Diplomei de excelenţă în cadrul Congresului Naţional de Farmacie, editia a XVII-a intitulat: Farmacia secolului XXI-Ȋntre specializarea inteligentă şi responsabilitatea socială, desfăşurat în Bucureşti între 26 şi 29 septembrie 2018.
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.