Obezitatea la copii şi adolescenţi a crescut de 10 ori în ultimele patru decenii: un nou studiu efectuat de Colegiul Imperial din Londra şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Data ultimei actualizări : 11.10.2017 | Tipăreşte pagina

Obezitatea la copii şi adolescenţi a crescut de 10 ori în ultimele patru decenii: un nou studiu efectuat de Colegiul Imperial din Londra şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Numărul copiilor şi adolescenţilor obezi (cu vârste între 5 şi 19 ani) în întreaga lume a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, potrivit unui nou studiu condus de Colegiul Imperial din Londra şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În cazul în care tendinţele actuale continuă, vor fi mai mulţi copii şi adolescenţi obezi decât subponderali până în 2022.

Studiul este publicat în The Lancet înainte de Ziua Mondială a Obezităţii (11 octombrie). Acest studiu a analizat măsurătorile greutăţii şi înălţimii de la aproape 130 de milioane de persoane cu vârste de peste cinci ani (31,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani şi 97,4 milioane cu vârsta de peste 20 de ani), cel mai mare număr de participanţi implicaţi într-un studiu epidemiologic. Peste 1000 de cercetători au contribuit la acest studiu (dintre care 12 autori şi colaboratori din România), care a analizat indicele de masă corporală (IMC) şi modul în care obezitatea sa schimbat în întreaga lume din 1975 până în 2016.

În această perioadă, rata obezităţii la copii şi adolescenţi din lume a crescut de la mai puţin de 1% (echivalentul a cinci milioane de fete şi şase milioane de băieţi) în 1975 la aproape 6% la fete (50 de milioane) şi la aproape 8% l baieti în 2016. Numărul copiilor obezi cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani a crescut de peste zece ori la nivel global, de la 11 milioane în 1975 la 124 milioane în 2016.

Autorul principal, profesorul Majid Ezzati, de la Colegiul Imperial din Londra, a declarat: "În ultimele patru decenii, ratele de obezitate la copii şi adolescenţi au crescut la nivel mondial şi continuă să creasca în ţările cu venituri mici şi medii. Aceste tendinţe îngrijorătoare reflectă impactul marketingului şi al politicilor alimentare pe tot globul, alimentele nutritive sănătoase fiind prea scumpe pentru familiile şi comunităţile sărace. Tendinţa prezice o generaţie de copii şi adolescenţi care cresc obezi şi, de asemenea, malnutriţi. Avem nevoie de modalităţi de a face alimente sănătoase şi nutritive mai accesibile la domiciliu şi la şcoală, în special în familiile şi comunităţile sărace, precum şi în reglementări şi taxe pentru a proteja copiii de alimente nesănătoase ".

În România, datele au provenit din studii efectuate de Universităţile de Medicină din Timişoara (Dr Adela Chirita-Emandi, Prof Puiu Maria, Prof Gafencu Mihai), Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş şi date de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. În ţara noastră în 2016, 19,7 % dintre fete şi 29.2% dintre băieţi erau supraponderali, iar 5% dintre fete şi 10,7% dintre băieţi erau cu obezitate. La cealaltă extremă, 15.3% dintre fete şi 13.3% dintre băieţi erau subponderali, iar 2.8% dintre fete şi 2.8% dintre băieţi erau cu deficit ponderal moderat şi sever. În ultimii 10 ani, în România procentul de copii cu obezitate a crescut progresiv, în anul 2006, 14 % dintre fete şi 19.4 % dintre băieţi erau supraponderali, iar 3% dintre fete şi 5.5% dintre băieţi erau cu obezitate. Procentul băieţilor cu obezitate s-a dublat în ultimii 10 ani. În această perioadă de creştere economică pentru România s-a petrecut şi o tranziţie nutriţională nesănătoasă, cu o creştere a consumului alimentelor cu conţinut scăzut de nutrienţi şi cu densitate energetică mare (dulciuri concentrate, sucuri, fast food, chipsuri) care duce la creştere în greutate la copii şi adulţi, cu afectarea sănătăţii pe tot parcursul vieţii.

Note:

Supraponderal este definit când indicele de masă corporală >1 deviaţie standard folosind nomogramele OMS pentru copii şi adolescenţi intre 5-19 ani

Obez este definit când indicele de masă corporală >2 deviaţii standard folosind nomogramele OMS pentru copii şi adolescenţi intre 5-19 ani

Subponderal este definit când indicele de masă corporală <- 1 deviaţie standard folosind nomogramele OMS pentru copii şi adolescenţi intre 5-19 ani

Deficit ponderal moderat si sever este definit când indicele de masă corporală < -2 deviaţii standard folosind nomogramele OMS pentru copii şi adolescenţi intre 5-19 ani

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >