Data ultimei actualizări : 16.03.2020 | Tipăreşte pagina
Termen limita de depunere 01.04.2017 la Registratura universitatii,
Concurs de dosare pentru 20 de gradatii de merit pentru personalul didactic.
În anul 2017 s-au alocat 20 de gradaţii de merit pentru a fi scoase la concurs pentru personalul didactic.
Atribuirea gradaţiei de merit se face prin concurs organizat în condiţiile prevăzute de lege şi de metodologia proprie UMFT, conform criteriilor de acordare a gradaţiei de merit, aprobate de Senatul UMFT.
Gradaţia de merit se acordă prin concurs, în urma evaluării activităţii pe o perioadă de 5 ani anteriori, şi reprezintă 25% din salariul de bază al persoanei îndreptăţite. Personalul care a beneficiat de gradaţia de merit poate participa din nou la concurs.
Fiecare concurs pentru acordarea gradaţiilor de merit parcurge procedura integrală, cu respectarea principiilor nediscriminării şi egalităţii de şanse.
Nu pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit persoanele care au fost sancţionate disciplinar sau privind etica universitară, şi a căror sancţiune nu a fost radiată, conform legii, sau personalul didactic care a refuzat participarea la activitatile universitare curente (examene de licenta, admitere, rezidentiat, alte comisii interne).
Unele documente sunt în format PDF şi pot fi citite cu ajutorul Adobe Acrobat Reader. Daca nu îl aveţi îl puteţi descărca gratuit de pe site-ul oficial Adobe
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.