consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului, opinia fiind consultativă;
redactarea de opinii juridice cu privire la aspectele legale ale activităţii desfaşurate de către instituţie;
gestionarea documentelor privind declaraţiile de avere şi de interese;
verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;
urmărirea zilnică a apariţiilor actelor normative şi aducerea la cunoştinţa conducerii şi tuturor departamentelor a modificărilor legislative de interes pentru activitatea instituţiei;
urmăreşte modificările legislative şi propune modificări/actualizări ale reglementărilor interne;
participarea la elaborarea Regulamentelor interne, aducând la cunoştinţa conducerii dispoziţiile legale care trebuie respectate în acest caz;
avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic;
avizarea propunerilor privind sancţionarea disciplinară a personalului încadrat în instituţie, inclusiv a cadrelor didactice şi întocmirea deciziilor de sancţionare disciplinară;
avizarea pozitivă sau negativă, în cazul avizării şi/sau semnării actelor, cu aplicare numai asupra aspectelor strict juridice ale documentului şi nepronunţarea asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat;
reprezentarea universităţii în faţa tuturor instanţelor;
solicitarea de puncte de vedere de la compartimentele specializate cu privire la condiţiile şi cauzele care combat acţiunea aflată pe rolul instanţei;
asigurarea consultanţei la întocmirea, încheierea, rezilierea sau modificarea contractelor individuale de muncă, a actelor adiţionale, a contractelor de colaborare pentru personalul instituţiei;
avizarea anumitor documente provenite de la Direcţia Resurse Umane;
consilierea, verificarea şi avizarea legalităţii contractelor de achiziţie publică, precum şi a celor de cercetare;
redactarea unor decizii (decizii de delegare, decizii de promovare, decizii de numire, decizii de sancţionare disciplinară etc.);
rezolvarea oricăror altor probleme de specialitate, cerute de către conducerea universităţii;
corelează, din punct de vedere al consecvenţei, toate reglementările interne al universităţii;
oferă consiliere salariaţilor universităţii cu privire la aspecte juridice;
elaborează/Actualizează proceduri, regulamente, metodologii aferente proceselor din cadrul Oficiului Juridic şi aferente proceselor generale ale universităţii;
actualizează şi difuzează la nivel de universitate documentele avizate;
îndeplineşte alte atribuţii şi responsabilităţi în conformitate cu reglementările interne ale universităţii, Carta universităţii şi în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă.
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.