Data ultimei actualizări : 03.12.2018 | Tipăreşte pagina
Oraşul vechi Salamanca găzduieşte a 4-a cea mai veche universitate din lume, fondată în anul 1218 şi a fost inclus în anul 1988 în patrimoniul mondial UNESCO. Universitatea din Salamanca, cea mai veche instituţie de învăţământ superior din Spania, aplică principiul ”Omnium scientiarum princeps Salmantica docet” - principiile tuturor ştiinţelor se predau la Salamanca.
În ziua de azi, Universitatea din Salamanca este un important centru pentru ştiinţe umaniste, fiind în special apreciată pentru specializările de literatură spaniolă, drept şi economie. Cu toate acestea, universitatea este implicată şi în domeniul cercetării medicale, prin parteneriatele derulate cu Centro del Investigacion del Cancer (Centrul de cercetare în domeniul cancerului) şi cu Instituto de Neurosciencas de Castilla y Leon (Institutul de Neuroştiinţe al regiunii Castilla şi Leon).
Salamanca a fost şi casa unora dintre cei mai iubiţi scriitori spanioni, Luis de Leon sau Carmen Martin Gaite. În acelaşi timp este considerată şi “inima limbii spaniole”, deoarece aici se vorbeşte una dintre cele mai pure forme de limbă spaniolă, denumită de localnici “castellano”.
Este un oraş al premierelor. Prima universitate din Spania. Prima femeie-student, Beatriz Galindo, ajunsă să fie cunoscută drept La Latina, pentru stăpânirea uimitoare a gramaticii limbii spaniole. Prima femeie-profesor în 1508. Aici a studiat şi Cervantes, celebrul autor al operei Don Quijote de la Mancha. Salamanca este legată şi de povestea lui Cristofor Columb. Portughezii nu erau de acord cu planurile sale, aşa că şi-a îndreptat privirea spre ţara vecină şi a cerut ajutorul regilor Spaniei. Aceştia l-au trimis la Salamanca, locul unde se găseau intelectualii vremii urmând ca aceştia să hotărască dacă putea sau nu face călătoria spre Indii.
Anul acesta, universitatea din Salamanca a aniversat al 8-lea centenar de la fondare într-o ceremonie fastuoasă prezidată de regele Felipe al VI-lea, autorităţi locale şi reprezentanţi ai numeroase universităţi din Spania. În acelaşi timp, universitatea a găzduit şi aniversarea a 30 de ani de la semnarea Magnei Charta Universitatum.
Elaborată şi semnată pentru prima dată la Bologna, Magna Charta Universitatum, reprezintă un act asumat în prezent de 388 de rectori din întreaga lume, prin care universităţile semnatare se angajează să respecte valori academice precum integritatea, libertatea academică şi autonomia universitară. Magna Charta Observatory organizează periodic conferinţe şi veghează la respectarea principiilor universitare asumate de către universităţile semnatare.
În cadrul ceremoniilor desfăşurate în perioada 17-18 septembrie 2018, universitatea noastră a fost reprezentată prin domnul Rector Prof. univ. dr. Marius Raica, doamna Prorector Didatic Prof. univ.dr. Alexandra Enache, studenţii Raluca Moş şi Andrei Dragoş Cumpănaş, prezenţi pentru ceremonia de semnare a Magnei Charta.
Tema conferinţei din acest an a fost legată de valorile şi principiile vieţii universitare într-o lume aflată în permanentă schimbare, precum şi modul de adaptare al sistemului universitar la nevoile societăţii actuale, dar şi a celei viitoare.
Unele documente sunt în format PDF şi pot fi citite cu ajutorul Adobe Acrobat Reader. Daca nu îl aveţi îl puteţi descărca gratuit de pe site-ul oficial Adobe
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.