Calitatea de expert/membru al CNATDCU
Data ultimei actualizări : 30.03.2017 | Tipăreşte pagina
În atenţia cadrelor didactice,
Având în vedere adresa Ministerului Educaţiei Naţionale, înregistrată la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara cu nr. 4042/29.03.2017, vă comunicăm următoarele precizări suplimentare aduse de Ministerul Educaţiei Naţionale referitor la platforma informatică brainmap.ro, de aplicare a candidaţilor pentru calitatea de expert/membru al CNATDCU.
- perioada de aplicare pe platformă este din 17.03.2017 până în 31.03.2017, orele 24.00;
- toate cadrele didactice şi cercetătorii care îndeplinesc standardele minimale de promovare pentru funcţia didactică de profesor universitar/cercetător ştiinţific I sunt eleigibili pentru a aplica pe platforma brainmap.ro, în vederea selectării ca viitori membri ai CNATDCU;
- toate persoanele selectate, de către comisia de selecţie, ca viitori membri ai CNATDCU vor fi afişate pe pagina web a Ministerului Educaţiei Naţionale, iar Senatul Universităţii îşi va da avizul înainte de emiterea ordinului de ministru privind confirmarea acestora ca membri ai Consiliului, respectiv ai comisiilor de specialitate;
- cadrele didactice şi cercetătorii care au aplicat anterior pe această platformă informatică, dar nu au fost selectaţi ca mambri ai CNATDCU, nu mai trebuie să aplice încă o dată, fiind deja înregistraţi în baza de date şi urmând a fi supuşi procesului de selecţie.
Anexăm procedura şi principiile de selecţie a experţilor/membrilor CNATDCU (Anexa nr. 1), precum şi procedura de aplicare pe platforma brainmap.ro (Anexa nr. 2).
Documente utile
Unele documente sunt în format PDF şi pot fi citite cu ajutorul Adobe Acrobat Reader. Daca nu îl aveţi îl puteţi descărca gratuit de pe site-ul oficial Adobe
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.