Despre noi

Referendum identitate vizuală UMFVBT

Data ultimei actualizări : 23.07.2020 | Tipăreşte pagina

Dragi membri ai comunităţii academice a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara,
 
Aşa cum am promis încă de când am candidat pentru funcţia de rector – şi vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea de a fi ales şi pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o – una dintre priorităţile acestui mandat este să redefinim şi să dezvoltăm prestigiul şcolii medicale timişorene. 
 
Avem o comunitate academică valoroasă. Am format generaţii întregi de studenţi, care sunt medicii, stomatologii şi farmaciştii de astăzi, unii dintre ei ducând la nivel internaţional prestigiul universităţii unde au fost formaţi. 
Din această perspectivă, consider că universitatea noastră merită şi trebuie să aibă şi o identitate vizuală care să arate prestigiul, tradiţia şi valorile care ne călăuzesc în activitatea noastră zilnică. 
 
Din acest motiv am dorit să organizez un referendum intern la care vă invit să participaţi pe toţi şi în care să votaţi (un singur vot pe e-mail din partea fiecăruia dintre dumneavoastră) identitatea vizuală pe care ar trebui să o adopte, din punctul dumneavoastră de vedere, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara. 
 
Vă propunem patru variante, dintre care o vom alege pe cea care va întruni cele mai multe voturi. Aşa cum am promis, deciziile importante le luăm împreună. 
Cele patru variante pot fi vizualizate în documentul pdf anexat prezentei pagini.
 
Care este procedura de vot?
La referendum pot vota asistenţii universitari (atât cei angajaţi pe perioadă nedeterminată cât şi determinată), şefii de lucrări, conferenţiarii şi profesorii universitari ai universităţii noastre. Totodată, vor vota şi studenţii reprezentanţi în Senat şi Consiliile Facultăţilor.

Şi, deoarece sunt convins că ei reprezintă viitorul iar acţiunile noastre trebuie să fie îndreptate spre idealurile lor, votul meu îl voi ceda primului dintre cei mai noi reprezentanţi ai corpului nostru academic: studentului care va ocupa primul loc la concursul de admitere de duminică, 26 iulie 2020.

Pentru vot, vă rugăm să trimiteţi un scurt e-mail către adresa referendum@umft.ro care să conţină varianta de identitate vizuală aleasă (V1, V2, V3 sau V4) numele dvs., gradul didactic şi disciplina în care activaţi. Votul poate fi transmis până cel târziu Marţi, 28 Iulie 2020, ora 12:00. 
 
Împreună suntem Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara!
 
Cu deosebită consideraţie,
Prof. Univ. Dr Octavian Creţu
Rector al UMFVBT

Documente utile

Unele documente sunt în format PDF şi pot fi citite cu ajutorul Adobe Acrobat Reader. Daca nu îl aveţi îl puteţi descărca gratuit de pe site-ul oficial Adobe

Descarca Prezentare LOGO
 
Tip fişier : PDF | Dimensiune : 1.16 Mb

Recomandă pagina prietenilor tăi

Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.

 

 
x

UMFT.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >