Data ultimei actualizări : 31.01.2019 | Tipăreşte pagina
Adresa : Spital Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Clinica de Cardiologie, Bdul. Revolutiei, Nr. 12, Timisoara, cod 300024
Telefon : 0256/498 345
E-mail : semiologiemedicala@gmail.com
Disciplina de Semiologie Medicală II, înfiinţată în anul 1989, a pornit la drum cu un colectiv format iniţial din doar 3 cadre didactice: Prof. Dr. Radu Cristodorescu, Dr. Rodica Avram şi Dr. Mirela Tomescu. Primul şef al disciplinei a fost Prof. Dr. Cristodorescu Radu, care a condus clinica din 1989 până la pensionarea sa, în anul 2000. Între anii 1990-1992 a fost prodecan al facultăţii de medicină generală. Între anii 2000-2004, disciplina de Semiologie Medicală II a fost condusă de Prof. Dr. Branea Ioan, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. Sub conducerea sa, Clinica Medicală II a fost transformată în Clinica de Cardiologie a Spitalului Municipal şi a fost înfiinţat compartimentul de terapie intensivă coronariană.
Din anul 2004 şefa clinicii şi a disciplinei este Prof. Dr. Mirela Cleopatra Tomescu, care a adus un suflu nou, urmărind ca printr-o susţinută activitate didactică şi ştiinţifică să sporească prestigiul disciplinei în universitate şi în afara ei. A fost revizuit fundamental conţinutul cursului de semiologie medicală, punându-se accent pe mijloacele audiovizuale de predare şi pe formarea unei gândiri medicale logice, bazate atât pe un examen clinic complet, cât şi pe metodele moderne de explorare paraclinică. Curriculum integrat al disciplinei combină metodele tradiţionale de învăţare, cu aspectele legate de o abordare centrată pe problemă, urmărind trei tipuri de învăţare şi de formare: cunoaştere şi înţelegere, abilităţi şi competenţe şi comportament şi atitudine profesională.Aptitudinile studenţilor se dezvoltă progresiv de-a lungul cursului şi stagiilor de semiologie medicală, la patul bolnavului cât şi în laboratorul de abilităţi dotat cu un manechin complet utilat fiind facilitată astfel, achiziţionarea bazei de cunoştinţe necesare practicii medicale.A treia componentă este elementul cheie de dezvoltare profesională viitoare şi se aşteaptă ca studenţii să demonstreze aceste atribute de comportament şi atitudine de medic profesionist dintr-un stadiu incipient al cursului. Integrată în activitatea de predare-învăţare, evaluarea ocupă o poziţie importantă în configuraţia didactică a cursului de semiologie medicală. Pentru ca studenţii să se familiarizeze cu metodologia examenului de licenţă şi a concursului de rezidenţiat, atât verificarea periodică a pregătirii cât şi proba scrisă din sesiunile de examen se desfăşoara cu ajutorul unor teze anonimate, cu întrebări de tip grilă. S-a implementat şi sistemul de web-management al materiei de curs şi stagii, toate informaţiile necesare studenţilor fiind accesibile on-line, în limba română şi engleză, pe un site dedicat (http://moodle.umft.ro/).
Colectivul disciplinei cuprinde în prezent 10 membrii. Activitatea didactică se desfăşoară cu studenţi ai următoarelor specializări ale Facultăţii de Medicină: anul III Medicină Generală (lb română, lb engleză şi lb franceză) şi anul II Asistenţă Medicală Generală. Activitatea didactică post-universitară cuprinde pregătirea, în cadrul stagiilor de cardiologie, a rezidenţilor de medicină internă şi cardiologie .
Cercetarea ştiinţifică este orientată spre patologia cardiovasculară, abordând teme privind diagnosticul şi tratamentul farmacologic al insuficienţei cardiace, bolii coronariane, aritmiilor, hipertensiunii arteriale, tromboembolismului pulmonar, disfuncţiei endoteliale, sindromului metabolic etc.Expertiza colectivului s-a concretizat în numeroase lucrări de licenţe şi teze de doctorat. Valorificarea cercetării s-a realizat prin prezentarea de lucrări la simpozioane, conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale, precum şi prin publicarea de numeroase articole în reviste de specialitate. Recunoaşterea internaţională a colectivului este demonstrată de acceptarea membrilor săi în numeroase studii clinice randomizate, multicentrice. Experienţa în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare a fost concretizată prin redactarea unor monografii şi tratate.
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.