Data ultimei actualizări : 23.11.2020 | Tipăreşte pagina
Dragi studenţi,
Vă anunţăm că am deschis 8 locuri VADA la Disciplina de Chirurgie Vasculară şi Microchirurgie.
Vă propunem să combinăm Chirurgia vasculară cu metodologia cercetării ştiinţifice şi astfel să căpătaţi instrucţie în realizarea unui studiu chirurgical, fie el caz clinic, review, serie de cazuri, meta-analiză etc. Astfel, prin înscrierea voastră în acest program, veţi fi atât voluntari activi pe secţia de chirurgie chirurgie vasculară, cât şi pasivi, din faţa laptop-urilor voastre.
Pe scurt, în cadrul acestui program veţi avea ocazia să realizaţi un studiu, pe pacienţii secţiei de chirurgie vasculară sau pe articole din chirurgie vasculară sau chirurgie reconstructivă, ce mai târziu se va transpune într-un articol.
Desigur că, va exista o listă prestabilită cu subiecte din care vă veţi putea alege tema, dar în cazul în care v-aţi gândit deja la ceva, nu pot să spun decât că sunt nerăbdător să o aud.
Dat fiind ca dorim să extindem fiecare dintre lucrările voastre într-o publicaţie, un contract ar începe de la un minimum de 3 ani.
Vă invit să depuneţi depuneţi dosarele prin Registratura Universităţii la disciplina de Chirurgie Vasculară ce să includă:
Coordonatorul voi fi eu, Mihai Ionac, iar pentru orice nelămuriri ma puteti contacta pe mihai.ionac@umft.ro.
Vă aştept cu mare interes şi vă promit o experienţă deosebită.
Prof. Dr. Mihai Ionac
Recomandă pagina prietenilor tăi
Dacă informaţia ţi s-a părut interesantă, distribuie link-ul pentru a afla mai multă lume şi astfel să fim toţi informaţi.